joi, 21 februarie 2013

Muzicuţa rusească de la TNB

Cum mă îmbăt, cum scot muzicuţa şi încep să „cânt” la ea. La chefuri, de nimic nu se tem mai tare prietenii mei, decât de momentul muzicuţă, pe motiv că nu există tortură mai eficace (şi nici nu pot fi luat la bătaie, că sunt sentimental şi lacrimogen în astfel de situaţii). Cu ce-s ei vinovaţi că-s eu alcoolic şi afon, mă rog frumos?!
În linii mari, o poveste asemănătoare e pusă în scenă la TNB, pe-un text scris acum 85 de ani (dar, susţine regizorul, încă actual). Un prost deprimat nu e-n stare să cânte, prietenilor lui le e milă să-l bată, tipul devine tot mai lacrimogen, iar cei din public se întreabă cu ce-i ei vinovaţi de toată această tragedie rusească?!
Pentru că ăsta e singurul punct slab al piesei*: profunda ei rusitate. În rest nu e nimic de reproşat, ba aş zice chiar că e un spectacol de mare ţinută, profesionist realizat, extrem de apreciat şi bine vândut (criticii sunt laudativi, iar biletele se dau ca pâinea caldă – eu am intrat cu invitaţie, că la casa de bilete n-am mai găsit nici cotoare). Actorii o pun de-un joc impecabil, se vede că-i o piesă în care le face plăcere să joace (presupun că ştiţi: sunt şi multe piese în care interpreţii lor nu cred, dar joacă din conştiinţă profesională). Chiar şi Dan Puric face un Podsekalnikov de excepţie, cel puţin la fel de bun ca cel făcut de Horaţiu Mălăele prin anii ’90 (am spus-o şi-o repet: când e doar actor, Dan Puric poate fi un actor foarte mare; când se-apucă s-o facă pe profetul iluminat, Dan Puric se dezumflă ca un balon atins cu ţigara). Ca de obicei, mie mi-a plăcut cel mai mult ăla rău din piesă - în cazul de faţă, Kalabuşkin (interpretat strălucit de Costel Constantin), pentru că mi se pare mai greu să joci împotriva simpatiei publicului, decât alături de ea. Da, categoric, piesa merită văzută, dar întrebarea rămâne: ce-are sula cu prefectura?
Bine, teoria o ştim toţi, cu particularul care se ridică la general, cu tragedia unui om singur care e tragedia umanităţii, ş.a.m.d. Da’ tot nu pricep de ce să „vibrez” când personajele se apucă să deplângă maica Rusia, care aleargă năvalnic, ca o troică fără vizitiu, Rusia care suferă, Rusia care nu se regăseşte pe sine, ş.a.m.d. Păi ce treabă am eu cu ea?! Că Rusia asta dezaxată e de fapt orice ţară dezaxată, că tragedia rusă e de recunoscut în tragedia întregului Est... sorry, I don’ t buy this shit. Dacă e pe prosteală, pe prosteală să fie, da’ mie să nu-mi spună nimeni că necazul ruşilor e totuna cu necazul românilor sau al altor estici: „maica Rusia” e pentru unii mumă, pentru alţii ciumă. Şi ne ştim foarte exact care suntem unii şi alţii.
Apropo: muzicuţa mea e de fabricaţie rusească, nu chinezească, ca ale altora.

MIHAI BUZEA

*Sinucigaşul, de Nikolai Erdman, la TNB. Regia: Felix Alexa. Cu: Dan Puric, Costel Constantin, Adela Mărculescu, Marius Bodochi, Lamia Beligan, Marius Manole şi ceilalţi actori.

Niciun comentariu: