joi, 15 iulie 2010

Vama Veche si Berile de Aur


Am de zis doar atat: pentru toti cei care au citit Berile de Aur, dar n-au inteles de ce-am ridicat in slavi Vama Veche, recomand acest articol. Este al unui blogger pe care nu-l cunosc, si care oricum apartine altei generatii. Dar nicaieri nu gasit mai clar definit spiritul vamaiot ca in acest text.

Astept comentariile voastre. Pe bune, chiar le-astept! Apropo, Purnur, nu mai comenta si tu dupa ce-a trecut baba cu colacii, mai bine comenteaza cat un post e proaspat, ca pe urma, dupa ce s-a "racit", poti comenta pan' la Sfantu-Asteapta, ca n-o sa-ti mai raspunda nimeni.

Si cred ca despre Vama Veche ai si tu cate ceva de spus, heya?

p.s: mie nu mi se pare ca "am ridicat in slavi" Vama Veche, cum mi s-a spus. Dar admit ca e capitolul cel mai lung al cartii. Dac-asa a iesit!

miercuri, 14 iulie 2010

S-a suparat Terenche!


L-a apucat strechea si a-nceput sa dea din el. Patanii din jurul lumii. A povestit de Argentina, de Bolivia, de Chile, batu-l-ar norocul pe el de globe-trotter sa-l bata! Cica o sa povesteasca si de Columbia, Peru, Insula Pastelui, si cate si mai cate, da' numai daca suntem cuminti si bem toata berea din pahare.

Om bea-o, ce sa facem... ?!

Iar la nunta. Inc-o nunta!


Ca tot e criza si foamete, se-nsoara lumea in draci. In conditiile astea m-au chemat chiar si pe mine, desi sunt cunoscut ca un cal breaz ca teparul numarul unu, cand se ajunge la momentul “impins plicul”. Ei bine, totusi m-am dus.
Ma, ce sa zic, nunta... ca orice nunta. Staif, nimic de comentat, dar fara vreun element de individualizare. Cumva, ideea parea sa fie “Sa fie totul perfect, sa nu ne rada uratii astia!” (adica invitatii), si nicidecum “Sa fie ceva deosebit, despre care sa se vorbeasca pana la loc comanda!”, cum as fi gandit-o eu. Dar, cum mama mea m-a-nvatat sa nu vorbesc neintrebat... mai bine tac.
Ne-au dat de mancare toate minunile, cum se face de obicei la oras (rasol de salau de Nil!), dar sarmalele au fost buninteles proaste, cum se face de obicei la Marriott. Cum eu nu prea le am cu mancatul, m-am concentrat pe bauturi: vin, bere, alcooluri distilate (whiskey, vodca, rom). Vinul era “vinul casei” (alb si rosu) iar berea se servea la pahar. Ti-era si rusine sa ceri: venea chelnerul tocmai de la bucatarie cu un amarat de pahar de bere-n mana! Asa ca m-am retras pe vin, strategic. Nici p-asta nu m-a lasat chelnerul sa-l tin pe masa (“Conducerea unitatii ne interzice sa lasam sticla pe masa dumneavoastra”), dar am ochit bufetul lor de serviciu si ma regalam singur din sticlele grupate acolo. Bine, ca ne mai dadusera si niste garafioare artizanale, pline cu “vin de la nunta”, dar alea trebuiau luate acasa, sa le pastrezi ca amintire.
Chiar daca am mai fost eu la nunti la care nu cunosteam pe nimeni (afara de cei cu care venisem), tot a fost destul de plictisitor pana la un moment dat, cand am strans destul alcool in sange ca sa-mi fac curaj la dans. Dupa aia mi-am tot jucat gagica, pe toate muzichiile recogniscibile, pana a obosit si-a zis c-o dor picioarele (de cand asteptam eu asta!). Cavaler din fire, am plantat-o la masa si-am dat fuguta pana in salonul Champion's, la finala mica. Am prins in direct doar primul gol uruguayan si bara lui Forlan din ultima secunda, ca totusi trebuia sa mai dau cate o tura pe la dans, sa nu ma creada fata fugit in lume cu banii de tacam. Nu ca nu erau si alti nuntasi in Champion's... dar aia erau mai batrani ca mine, isi ratasera momentul de fugit in lume.
Dupa meci, s-a furat mireasa. Frumos furata, intr-adevar (luata in brate si scoasa din salon de sub nasul nasului, nu ca altele, care zic ca se duc sa se machieze si se lasa furate din buda!), dar catastrofal inapoiata mirelui. Mirele a intrebat “ce vrei pe ea?”, la care rapitorul a raspuns ca vrea bautura, o sticla de whiskey si una de gin. Mirele a zis ca le da, rapitorul a cerut si ceva de mancare, sa mearga bautura, iar mirele i-a oferit o punga de pufuleti. Ihi. Vedeti in poza “rascumpararea” obtinuta pentru mireasa. Sa fi fost eu in locul ei si sa ma trezesc pretaluita la niste pufuleti, faceam urat de tot.
Acuma, nu pe mireasa m-am necajit eu, ci pe agonia acestui nobil obicei. Nobil si ancestral, sa fim bine intelesi! Pai care-i semnificatia lui straveche, mai copii? Frica de consangvinizare! Exogamia femelelor, daca e s-o luam asa! Ce, tinerele femele de cimpanzeu nu fac acelasi lucru, adica migreaza din propriul grup si se imperecheaza in altul? Iar, revenind la specia noastra, in ce cultura umana lipsea aceasta traditie? Raspuns: in nici una. Pai normal ca nu lipsea, ca nenorocita asta de consangvinizare era moarte curata, pe termen mediu, pentru cultura respectiva. Astazi, sigur ca lumea e cu totul alta, iar obiceiul “furatului miresei” (si in general, “furatul fetelor”) e doar o ramasita din alte timpuri. Dar din punctul meu de vedere, e o ramasita care merita pastrata.
Bref, intorcandu-ma la nunta, pot spune ca mi s-a parut luxoasa, dar nememorabila. Prietena mea n-a fost de acord: “Pai da, la tine o nunta nu e memorabila daca nu va imbatati toti si va luati la berbeceala pe ringul de dans! Taci! Nu-mi spune mie, c-am vazut eu! Si sa stii ca pentru mine e memorabila: la nici o alta nunta nu m-a servit un chelner asa dragut!”.
Pai sigur ca era dragut, ca era negru.

Iubim Franta. Merita?


Practic, nu. Are Franta nevoie de iubirea romanilor cum am eu nevoie de iubirea lui Catalin Botezatu. Ca orice iubire tragica, si asta a noastra pentru francezi sufera de-o hiba: nu e reciproca. Bref, romanii stiu de ce ei ar trebui sa aiba “un coltisor cald in inima” pentru Franta, dar francezii habar n-au de motivele astea (lingvistice si istorice, in principal). Intamplarea cu generalul Pau spune totul, de exemplu.
Acuma, chestia e ca am scris “ar trebui sa aiba”, n-am scris “au”. Pentru ca majoritatea romanilor pe care ii cunosc eu (exista si exceptii), n-au nici un fel de “coltisor cald” pentru frantuji, nici in inima si nici altundeva (poate doar in cot!). De ce? Pai, cred ca sunt cateva motive: pierderea limbii franceze ca “prima limba straina” (in favoarea englezei); pasiunea exagerata a multor francezi pentru socialism si comunism (e normal intr-o tara libera sa crezi in ce vrei, dar romanii n-au luat-o asa: “Noi suferim ca cainii din cauza comunismului, iar ei voteaza PCF si se mai si lauda cu asta! Tradatori spurcati!”); pasiunea, tot exagerata, pentru sindicalism in general si pentru greve in special (“Fereasca Dumnezeu sa faci turism in Franta, ca la aia juma' de an sunt greve!”); pretentiile Frantei de mare putere si strambele pe care le baga americanilor din cauza asta, strambe din care nu profita decat Rusia (si se stie ce drag au romanii de Rusia...); last but not least, confuzia permanenta din capetele francezilor, intre etnicii romani si etnicii tigani. Chestie cam impardonabila, dupa parerea mea: cat de greu e sa pricepi ca cetatenii unei tari (Romania) apartin de trei popoare diferite (romani, maghiari, tigani)?! Ce naiba e asa de complicat?
Totusi, eu zic sa fim generosi astazi. Sa bem o bere in sanatatea Frantei, de ziua ei!

marți, 13 iulie 2010

Sa nu-ti faci chip cioplit


Alt semn de retard mintal: “domnul”. Se pare ca prostimea e incapabila sa se extazieze fara a “domni” pe cate-un smecher. V-aduceti aminte? “Domnul Iliescu”! Cand tot omul il baga in pizda ma-sii pe Iliescu si pe tot neamul lui de comunisti, prostimea nu-l scotea din “domnul”! M-apuca amokul al mare cand imi auzeam rudele chelalaind cu bucuria sclavului si gudurandu-se in fata televizorului, visandu-si sa linga scuipatii “domnului” Iliescu. Invariabil, Romania rurala (aia mutata la bloc) isi gaseste cate-un “domn” d-asta din care-si face chip cioplit, sau cum se mai spune, pe care-l “idolatrizeaza”. Aoleo, si ce caractere onorabile... “domnul” Vadim, “domnul” Geoana, “domnul” Becali, “domnul” Voicu... avem!
In pana de cururi de lins, prostimea a mai secretat un idol: “domnul” Dan Puric. Iata doua superbe limbi aplicate augustului posterior purician:
“Domnul Dan Puric este un artist neinteles.E mare pacat ca il judecati cu atita nedreptate.Daca era un politician, as mai fi inteles...dar asa...mi se pare un gest rautacios...”.
“Autorul articolului nu nici macar sluga,uneori si sluga are demnitatea ei,e un avorton.
Am vazut spectacolele de pantomima tinute in strainatate,iar reactia spectatorilor spune totul.Probabil ca Mihai Buzea prefera pe cei care injura ca birjarii tara in care s-au nascut.
De ce greseste Dan Puric cand incearca sa reinvie un dar dat de Dumnezeu:sa-ti iubesti poporul din care esti nascut?”.
Nu am facut nici o corectie acestor mostre de patriotism galopant. Povestea o gasiti in intregime aici.