joi, 28 februarie 2008

Cum am rontait aseara iepurase

Intrerupem o clipa interesantele momente "Making of the Golden Beers" pentru a va povesti cum m-am distrat eu aseara la marea petrecere Playboy de la Palatul Colosseum. De pe Calea Rahovei 147 - 153...
Invitatia era pentru ora 8, iar pe la 8 si 10 eu inca bananaiam disperat pe Calea Rahovei in cautarea "palatului" cu pricina. Draci! Nici picior de palat. Intreb, ma agit, ma zbucium, nimic. Intersectia de la Chirigiu, aia de la soseaua Progresul, cea de la Ferentari - riente! Bine ca n-am ajuns pana la autogara Rahova. "Suna un prieten". Sun, ala cauta pe net, cica la piata Regina Maria. Aoleo, hai inapoi. Gasesc pana la urma, cu chiu cu vai, nenorocitul de palat, fix langa beraria Becker Brau, de care stie o lume (eu, cel putin, stiu: vezi numele blogului...).
Lume ca la balamuc, numai toparlani. Iepurase adolescente, slabe moarte, cu sanii umflati cu pompa (poate push-up, poate silicon, nu ma pricep, ca eu sunt cu Phoenix) - ele erau hostesele, ma-ntelegi. Badigarji imensi, cu figuri de ucigasi cu muchea palmei. Fotografi care aratau exact la fel.
Palatul e o fosta casa boiereasca, sau poate de negustori parveniti, mai stii pacatele?! Hol la parter, scara interioara dubla, salon la etaj. Ii spun unei iepurase de la intrare, care voia sa ma bage in nu stiu ce baza de date, "pentru tombola": Nu, mersi, ca oricum nu stau mult. Ea imi zambeste profesional, eu urc scara... si atat. Aici s-a taiat petrecerea, cel putin pentru mine: salonul era absolut plin, om langa om ca in metrou, nu am reusit sa ajung nici macar pe ultima treapta a scarii! Ma intorc si cobor, incercand sa despart apele, ca Moise: pe scara urca prostimea valuri-valuri, ca o avalansa care merge invers. Ajung greu la intrare, ii zambesc si eu cat pot de profesional iepurasei blonde: "Ti-am zis ca nu stau mult?".
Am petrecut exact 35 de secunde la petrecerea Playboy de anul asta. La multi ani.

Decalogul petrecaretului istet

Iata cele 10 sfaturi intelepte pentru a scoate tot ce se poate dintr-o mega-petrecere de fite (adica party la care nu cunosti pe nimeni, la care ai ajuns prin firma):
1. Cu un minut inainte de ora de pe invitatie sa fii in fata usii. La fara o secunda ai spart usa, nici nu discuti. Pentru asta, trebuie sa te informezi extrem de precis asupra locului si mijloacelor de transport pana acolo.
2. Te napustesti asupra mancarii ca armata mongola. NU uita, cei care au intrat odata cu tine au acelasi gand, asa ca nu te lasa intimidat, baloteaza tot ce poti, cu doua maini. Opreste-te sa respiri abia atunci cand simti ca nu mai poate intra nimic solid pe esofag.
3. Ataci bauturile cu energia care ti-a ramas. Indiferent care ti-e bautura preferata, de la suc de portocale la slibovita, toarna pe gat. Cand simti ca pe fata ti se lateste un zambet, e bine. Te poti opri.
4. Nu incerca sa lipesti nimic cu hostesele petrecerii. Fetele sunt la munca, sunt tensionate ca naiba, cele mai vechi in meserie stiu ca pe final vor trebui sa se apere de avansurile betivilor, nu vor avea nici timp nici chef de tine.
5. Cu disperatele iti faci treaba. Disperatele sunt corporatiste care vin la petreceri in grupuri de doua, trei sau patru colege, avand in cap "proiectul" de a "intalni baieti draguti". Daca vezi o domnisoara singura, nu-ti fa iluzii: sau asteapta pe cineva, si deci te va lua pe tiganeste daca ii spui "buna seara", sau e una dintre veteranele partiurilor, care te va citi in prima jumatate de secunda. Si tot pe tiganeste te va lua.
6. Indiferent ce replica de agatat folosesti, nu uita sa precizezi in mod repetat ca nu e genul tau de socializare, ca te simti "stingher", si e de preferat sa repeti de cateva ori "nu stiu ce caut eu aici" - da bine, efect garantat.
7. La petrecerea asta NU ai venit singur! Este foarte important. Tu astepti un prieten, care, ca de obicei, intarzie. Nu il injuri pe prieten, e o greseala prea frecventa, fetele vor intelege ca esti un om rau si un prieten tradator; nu, tu il descrii pe your little imaginary friend ca pe un "zapacit" (ar fi bine sa-l faci chiar actor, sau scenarist, sau copywriter, ceva care starneste imaginatia feminina). In felul asta ai sansa sa le faci curioase, si esti aproape cu sacii in caruta.
8. In ceea ce te priveste, esti ziarist. Buninteles, risti, dar riscul face parte din joc. E preferabil sa fi dat niste telefoane inainte, astfel incat sa ai in tasca niste nume de jurnalisti, care sa-ti tina pe post de "recomandari". Pe langa jobul de ziarist, ti-ai facut si firma ta, dar esti "la inceput de drum" - fraza cu mare putere de penetrare!
9. Nu incerca nici sa vrajesti cu toate, nici sa targhetezi cea mai draguta corporatista din grup, pentru ca celelalte se vor simti excluse si vor deveni sarcastice cu tine la moment. Chiar daca fata cea draguta te-ar placea, n-o sa-ti dea nici o sansa, din spirit de solidaritate cu prietenele ei. Cu ele a venit, nu cu tine!
10. Dupa cel mult 40 de minute de vrajala, trei sferturi de ora in cel mai rau caz, anunti ca pleci si chiar pleci. Esti obosit, nu-i asa, muncesti, nu esti fluture de noapte "ca astia" (arati cu un gest circular la lumea care incepe sa se stranga). Acum la plecare poti cere numarul de mobil al corporatistei care ti-a placut. Iese ceva sau nu iese, tu pleci satul si fara senzatia ca ti-ai belit seara.
La cat mai multe partiuri, monser!

miercuri, 27 februarie 2008

Exemplu pentru exemplificare

Mergem, carevasazica, in Becker Brau sa ne socializam cu ocazia unei zile de nastere (sa fi fost vorba de o doamna? Da, imi amintesc clar, era vorba de o doamna! Una dintre doamnele care, ca sa zic asa, a confirmat, achitandu-se cu brio de datoria fata de specie...), si da-i cu bere filtrata, da-i cu d-aia nefiltrata, in sfarsit, pe specificul locului si localului. Venisera invitatii cu cadouri, cu flori, ma rog, astia mai sarmani cotizasera cate patru-cinci la un "lapte demachiant Doina" pe post de cadou, etc. Eu venisem cu capitolul din Beri dedicat doamnei, printat bi-ni-sor, facut sul si legat cu o fundita penibila, rozulie, dupa buget. Desface sarbatorita scrollul respectiv, citeste, se ingalbeneste, se inverzeste, se albastreste, se innegreste, imi zambeste cat poate ea de dulce (va dati seama, ca si cum ar fi dat de dusca un pahar de acid acetic glacial), imi multumeste de "cadou", cu ghilimele perfect audibile, si imi ureaza sa ma simt la petrecerea ei la fel de bine pe cat s-a simtit ea parcurgand povestioara dedicata-i.
Cam asa decurgeau momentele de "receptie" de fiecare data. Unul dintre amici a ramas pana-n ziua de azi la parerea ca "pe mine m-ai facut cel mai negativ personaj, nenorocitule!", bunaoara. In conditiile astea, de ce oare m-am asteptat eu ca marele public sa ma "recepteze" altfel decat acest mic public? Un singur raspuns coerent exista: de prost!

marți, 26 februarie 2008

Fecundarea oului

Explicatia era (si este) urmatoarea: fiecare dintre noi e preocupat de felul cum il vad ceilalti; sau, mai exact spus, omu' vrea sa verifice daca statutul social pe care crede ca il are (in cadrul grupului din care face parte) corespunde cu cel pe care i-l acorda grupul. Orice animal inteligent si gregar, de la suricate in sus, are problema asta - specia noastra de ce n-ar avea-o?!
Si mai era ceva: statutul meu, in cadrul grupului, este nesemnificativ (low). Asa ca parerea mea n-avea mare importanta. Si pe urma, nimeni nu stia care este scopul acestor mici povestioare, eu nici atat. La drept vorbind nu aveau un scop concret, erau facute doar sa amuze. Nu mi-ar fi dat prin cap c-au sa trezeasca indiferenta sau chiar enervare, in loc de amuzament! Exemplu: cand despre un prim personaj (Filologul_recalificat_Avocat) am afirmat ca "fura si cand doarme, ca orice avocat", afirmatia mea nu l-a amuzat deloc pe cel vizat, ca dealtfel pe nimeni altcineva, as zice chiar dimpotriva...
Asa ca m-am suparat si mi-am zis: gata cu duhul blandetii! Sau la bal sau la scandal! Daca voi nu vreti sa radeti, gasesc eu public care sa rada! Voi nu va vreti personaje, dar eu va vreau!
Si asa au ajuns povestioarele sa creasca intr-o carte.

vineri, 22 februarie 2008

Ab ovo

Sau cum ziceau stramosii romani, s-o luam cu inceputul. Eram in plina perioada de sport (dupa cum se stie, mi se mai intampla si din astea) si mergem la munte. Se dorea lansarea operatiunii "Gika cel voinic si berile de aur", replica peste ani la "Operatiunea Monstru", dar uite ca am fost nevoit sa-i las balta pe baieti cu consumul de beri, din motivul sus-mentionat, asa c-au chefuit singuri. Dar s-au simtit tradati, buninteles! Tocmai campionul sa le faca una ca asta!
A doua zi, pe mahmureala, m-au luat la mijloc cu glume rautacioase, mai mult sau mai putin reusite (in general, foarte putin reusite...), iar eu m-am simtit obligat sa ripostez. In mod civilizat, desigur: am inceput, foarte incet, foarte calm, sa le fac cate o mica povestioara. Cate una de om. Din povestioara sa transpara personalitatea omului, cu bune si cu rele, dar nu cu bunele si cu relele pe care si le vede el, ci cu cele pe care i le observa prietenii. La unii am reusit sa surprind destul de bine insusirile astea (calitati si defecte), la altii n-am reusit sa surprind nimic. Cel mult m-am surprins singur cu platitudinile pe care le-am scremut din mine!
Am constatat insa, mirat, urmatoarea chestie: fiecare era profund interesat de povestioara care il privea direct si profund neinteresat de cele care ii priveau pe ceilalti. Pe moment, nu am gasit nici o explicatie "chestiei". Cand si ce am gasit, data viitoare.

joi, 21 februarie 2008

A doua postare si prima din anul asta

Mi-am neglijat blogul dintr-un motiv deosebit de simplu: n-am mai avut chef de el. Imi aduce aminte de momente prea triste, asa ca l-am lasat naibii, mai ales ca m-am apucat de alt roman. Mi-am zis: draguta, acum cu experienta de la prima incercare, nu se poate sa ma mai pacalesc inca o data - sau cel putin, nu la fel!
Acum, ca l-am urnit din loc pe asta al doilea, imi dau seama ca incep sa retraiesc senzatiile faine pe care le-am trait in timp ce scriam capitolele reusite din Beri. De alea nereusite prefer sa nu-mi aduc aminte, si nici de ce simteam cand le-am scris.
Asa ca o sa mai pun cand si cand cate o postare, povestind cum pe doua directii: unu, cum a inceput totul; doi, ce simti in timp ce scrii o carte in care crezi. Ca n-au crezut si altii, asta e ghinionul lor. Ca n-au crezut editorii, asta e ghinionul meu.